Phyto Sapiens
„Nimeni nu poate depăşi o problemă de sănătate dacă foloseşte acelaşi
clişeu de gândire care a declanşat afecţiunea" (Thomas Edison)
Programul D-nei Conf. Simona Bostan: 22.10 - 24.10.17 - Timișoara, 25.10 - 29.10.17 - Oradea, 31.10 - 05.11.17 - Constanța
Magazin online - Aici puteti comanda !
EN   DE  
Salus
Informații utile
Apariții media
Colaboratori
» Iridologie

Iridologia este știința diagnosticării unor afecțiuni, predispoziții, modificări de funcții și structură ale unor organe sau țesuturi, pe baza studiului atent al culorii, semnelor topostabile si topolabile, structurilor si modificarilor irisului uman.

Iridologia este o metoda de observare care consta in examinarea irisului pacientului si in notarea semnelor pentru a se ajunge la un diagnostic medical imediat, fiind totodata o metoda indispensabila pentru cei care incearca sa intocmeasca o anamneza corecta si sa trateze organismul bolnav.


Irisul poate fi considerat proiectia externa a creierului, astfel ca, irisul devine un ecran al sistemului nervos, dandu-ne informatii concrete despre starea functionala a intregului organism. Diagnosticarea dupa iris permite confirmarea rapida a starii de sanatate a pacientului si alegerea corecta a terapiei potrivite.

Iridologia este stiinta care analizeaza toate modificarile care apar in iris, modificari care sunt generate de afectiuni ale corpului uman in ansamblu. Irisul reprezinta o proiectie holografica a intregului organism si fiecare organ are pe harta irisului o anumita localizare.

Desi, la prima vedere iridologia pare o stiinta noua, realitatea este cu totul alta, iridologia fiind o metoda de diagnosticare veche, inca de pe vremea lui Tutankamon. Primele marturii provin de la medicul sau, El Ask, acesta dandu-ne informatii valoroase, ca medic si iridodiagnostician, pe doua papirusuri de 50 de metri fiecare, care se afla in deplina siguranta in arhivele Vaticanului.

In aparitia si dezvoltarea iridologiei se disting doua etape:

  • iridologia antica
  • iridologia moderna

 

Iridologia antică

Numeroase descoperiri istorice ne dovedesc ca iridologia a fost folosita din cele mai vechi timpuri in Egiptul antic. In muzeul din Cairo exista pietre rupestre in care apar insemnari ale irisului si zone marcate ale acestuia. Tot aici, apar insemnari referitoare la modificarea coloritului ochiului. Astfel, cititul bolilor in ochi le-a fost cunoscut caldeenilor din Babilon. In medicina greaca, iridologia este definita ca „stiinta ezoterica“, aceasta fiind mai departe impartasita de medicii – preoti discipolilor care primisera initierea.

Acesta a fost inceputul invataturii unor mari personalitati ca Hipocrat, care a studiat si s-a format alaturi de preotii din Egipt. Multe cunostinte stiintifice din acea perioada ajunsesera in Orientul Mijlociu din India astfel ca Mesopotamia (actualul Irak) si Egiptul au fost considerate izvorul stiintelor ezoterice al lumii antice.

In Mesopotamia, considerata de-a lungul timpului lacasul cultural al astronomiei, se afirma si se dezvolta iridologia care era considerata „stiinta oculta“, fiind tinuta in secret fata de popor. Astfel, astronomii mesopotamieni au fost cei care au interpretat irisul ca o conexiune intre semnele astrale si diferitele organe si aparate ale corpului uman. Aceste surse si concepte au constituit punctul de plecare in aprofundarea studiilor iridologice, anumite elemente fiind preluate si interpretate de catre Salzer in opera sa „Diagnoza prin ochi si ocultism“.

In Vechiul Testament ni se confirma ca „arta cititului in ochi“ era cunoscuta. "... un om firav si cu spinare incovoiata, sau cu o pata in ochi, nu se va apropia de altar pentru a oferi jertfe eternului, pentru ca are un defect fizic".

Chiar si Paracelsus a fost fascinat de iridologie astfel ca, in secolul XIV – lea, a evocat principiul de baza al iridologiei: "Ganditi-va la ochi, cu cata arta este construit si cu cata finete corpul si-a imprimat anatomia in imaginea sa". In anul 1670, fizicianul Philippus Meyens publica in Dresda lucrarea sa „Chiromatica medica“ in care apare prima organizare a irisului dupa partile corpului omenesc si deci prima organizare topografica a sectoarelor.

In anul 1695 apar operele lui Johann Elrzholtz, iar in 1786 Christian Haertels publica dizertatia "Ochiul si semnele sale".

 

Iridologia modernă

Iridologia moderna se dezvolta spre sfarsitul secolului XIX–lea prin intermediul a doua personalitati:

  • medicul si homeopatul Ignaz von Peczely (1826 – 1919)
  • preotul Niels Liljequist (1851 – 1926)

 

Ignaz von Peczely s-a nascut in ianuarie 1826 in Ungaria, intr-o localitate de langa Budapesta. La varsta de 11 ani salveaza o bufnita prinsa intre crengi in gradina sa si din greseala ii fractureaza piciorul. Atunci si-a propus sa-si indrepte greseala, tratand piciorul bufnitei pana cand s-a vindecat. Astfel el a observat in partea inferioara a ochiului bufnitei un semn intunecat care, pe masura ce timpul trecea, se deschidea la culoare, devenind tot mai sters. Aceasta observatie l-a surprins atat de mult incat a generat punctul de plecare al cercetarii sale in domeniul iridologiei. Intamplarea nu a facut decat sa ii confime ca acea pata, acum deschisa la culoare, era semnul unei fracturi avute si intre timp vindecate.

Dupa bacalaureat participa la revolutia ungara si este inchis. Dupa eliberare el este nevoit sa-si ingrijeasca mama grav bolnava, reusind s-o salveze prin intermediul homeopatiei, ceea ce a atras atentia multor persoane, care i-au solicitat sfatul. Imbinand iridologia cu homeopatia, face progrese remarcabile, ceea ce i-a atras invidia unor medici din colegiul alopat, fiind acuzat de un medic renumit de sarlatanie. Acesta a incercat sa-i distruga imaginea publica, dar, o singura intalnire cu tanarul Peczely l-a facut sa-si schimbe parerea.

In decursul intalnirii, Peczely, printr-o simpla observare a ochiului, i-a enumerat afectiunile si bolile pe care le depistase. Dupa aceasta experienta, Peczely, in varsta de 36 de ani, se inscrie la Facultatea de medicina din Viena, dandu-si seama ca o pregatire medicala ii era indispensabila pentru aprofundarea cercetarilor sale. In anul 1886, medicul Peczely, publica intr-o revista homeopata lunara, prima sa lucrare de iridologie in cuprinsul careia a stabilit in iris o localizare a organelor interne si a descoperit o topografie a irisului. In anul 1911 se stinge din viata medicul Peczely, parintele iridologiei moderne, cel care a reusit sa raspandeasca in lume stiinta iridologiei.

In timp ce in Ungaria medicul Peczely elabora teoriile sale privind iridologia, in Suedia traia Niels Liljequist, care inca de la varsta de 8 ani s-a dedicat cercetarii ochilor. In 1864 acesta isi fractureaza doua coaste si observa ca alterarile fizice duc la modificari ale irisului. La varsta de 14 ani, datorita administrarii unui vaccin i s-a inrautatit brusc starea de sanatate si suferea des de scrofuloza, gripa, malarie si reumatism, ceea ce a necesitat o perioada intensiva de tratament, fiindu-i administrata chinina. Astfel, el a observat ca irisul ochilor sai si-a modificat treptat culoarea.

La varsta de 20 de ani publica un articol intitulat „Chinina si iodul schimba culoarea irisului; inainte aveam ochii albastri, iar acum, sunt de culoare verzuie cu pete rosii“. El a fost primul care s-a ocupat de alterarile cromatice ale irisului si de interpretarea acestora. Teoria sa arata ca resturile toxice ale medicamentelor duc la modificarea coloritului irisului. Astfel, in 1893, apare lucrarea sa „Augendiagnostik“ (Diagnosticarea dupa iris), o lucrare laborioasa cu o structura detaliata a irisului si o descriere amanuntita a semnelor intalnite.

Cam in aceeasi perioada de timp se remarca urmatoarele personalitati in iridologie:

  • pastorul Felke – acorda o deosebita importanta diagnosticului constitutional si psihosomatic;
  • Magdalene Madaus – a infiintat in Dresda primul institut de iridologie;
  • P.J.Thiel – a descoperit si definit „arcul senil“ al irisului si s-a ocupat de deformarile pupilare;
  • medicul oftalmolog Joseph Deck – pune bazele unui Institut de cercetare iridologica in Ettlingen (Germania);
  • J. Angerer – a studiat sclerotica si vascularizarea ei, reunind notiuni de iridologie clasica cu cunostinte moderne de biochimie;
  • Rudolf Schnabel – descopera in iris lacuna in forma de cioc si elaboreaza lucrarea „Das Auge als Spiegel der Gesundheit “ (Ochiul ca oglinda sanatatii).

 

Diagnosticarea dupa iris ne da indicatii privind constitutia (factorii genetici si evolutia lor), dispozitia (predispozitia spre anumite boli) si diateza (reactia la tratament) pacientului.

 

Tipuri constituționale

In iridologie se disting urmatoarele tipuri constitutionale:

  • constitutia limfatica
  • constitutia hematogena
  • constitutia combinata sau mixta

 

Constitutia limfatica

Este reprezentata de ochii albastri - limpezi, medii, inchisi la culoare pana la gri, adeseori avand conturul evidentiat, ceea ce le da o culoare mai deschisa. In mod normal, la nastere, irisul este albastru dar, ulterior, in primii ani de viata, aparitia pigmentului duce la disparitia culorii albastre si aparitia culorii definitive. Bineanteles ca folosirea vaccinurilor, a antibioticelor si a diverselor substante toxice determina pigmentarea irisului si duce la inrautatirea starii de sanatate a copiilor, ducand la slabirea sistemului imunitar prin invadarea organismului cu metale grele care determina aparitia alergiilor.

i21

 

Caracteristicile constitutiei limfatice sunt:

  • o permanenta hiperiritabilitate a sistemului limfatic care cauzeaza alergii;
  • predilectie catre boli cataralice (inflamatie acuta sau cronica a mucoasei unui organ adesea insotita de secretie abundenta) in copilarie;
  • sistemul limfatic reactioneaza simpaticoton (stare de dezechilibru a functiunii sistemului nervos vegetativ cauzata de exagerarea activitatii sistemului nervos simpatic);
  • predilectie catre boli reumatice degenerative;
  • functiile de eliminare ale rinichilor si pielii trebuiesc intensificate;
  • predilectie spre dermatite, psoriazis si eczeme;
  • insuficienta circulatorie cu senzatie de oboseala;
  • anemie, trombocite si lipide scazute, colesterol scazut.

 

Constitutia hematogena

Este reprezentata de persoane cu irisuri de culoare cafenie, cu conturul intens pigmentat. De fapt, este vorba de o structura catifelata care este acoperita de pigmenti de melanocite (care duc la pigmentare datorita acumularii difuze de melanina). Acesti pigmenti au rolul protector de a apara retina si cavitatea posterioara a ochiului la persoanele care traiesc de mai multe generatii in zone caniculare.

i31

Caracteristicile constitutiei hematogene sunt:

  • probleme ale sangelui si circulatiei acestuia;
  • stagnarea sangelui in vene datorita hipervascozitatii;
  • stress si nervozitate;
  • insuficienta metabolica a ficatului, a vezicii si pancreasului;
  • tulburari gastrointestinale;
  • deficienta in asimilarea mineralelor esentiale ca: iod, cupru, fier, arsenic;
  • tulburari glandulare exocrine si endocrine;
  • ateroscleroza si depunerea de calculi biliari;
  • tumori;
  • depresii si tulburari de comportament.

 

Constitutia mixta, combinata sau biliara

este reprezentata de irisul mixt, care este rodul incrucisarii dintre un parinte cu iris albastru (limfatic) si unul cu iris de culoare inchisa (hematogen). La irisul combinat se pot observa zone care nu sunt suficient pigmentate, ceea ce arata ca acele organe au o slabiciune ereditara. Astfel, irisul mixt (verde) este de fapt irisul albastru sau gri peste care se suprapune un strat galben sau maron deschis, ceea ce duce la pigmentarea acestuia.

i41

Caracteristicile constitutiei mixte :

  • probleme hepatice si la nivelul parenchimului hepatic;
  • probleme ale vezicii biliare, in mod deosebit colecistele;
  • dischinezii biliare;
  • insuficienta digestiva;
  • tulburari ale sistemului endocrin.

 

Avantajele iridologiei :

  • este o metoda de diagnostic neconventionala practicata de medici si naturopati din intreaga lume;
  • propune o metoda alternativa de diagnostic, rapida si eficienta;
  • arata predispozitiile genetice;
  • tehnica valoroasa pentru diagnosticarea preventiva si orientarea catre diverse tipuri de terapii;
  • se diagnosticheaza disfunctiile si astfel se pot preveni foarte multe afectiuni;
  • se analizează modificările de textură și de culoare ale irisului;
  • permite stabilirea unui tratament personalizat in functie de cauza bolii, adica permite aplicarea principiului ca trebuie tratat bolnavul si nu boala, astfel incat pe langa recomandarea unor remedii se fac deasemenea indicatii privind modul de viata si regimul alimentar necesar;
  • stabilește cauzele care au condus la apariția unei anumite boli.

 

Schoenenberger
Recomandări
Vizitatori
» Vizite azi (12-12-2017): 21
» Vizite ieri: 56
» Luna aceasta: 423
» Luna trecută: 1171
» Anul acesta: 15380
» Anul trecut: 16484
» Total vizite: 96239
De la data: 25 Octombrie 2009
Statistici după țări